Gradina – intre dorinte si realizari

Ultimele

Omul si natura

 

Lumea in care traim devine un loc tot mai periculos pentru toti cei vii care o populam si nu peste mult timp posibil sa ajunga de nelocuit, adusa la stadiul asta de oameni. Am distrus habitatul animalelor,care ar fi avut si ele dreptul la viata intr-un loc al lor ,  le-am prins, le-am inchis in custi, le-am ucis  pentru placerea noastra si nu neaparat pentru hrana,  ca de hranit aveam din belsug si alte variante decat animalele vii.

Am distrus natura, inmultirea diverselor tipuri de masini cu motoare poluante a transformat aerul limpede intr-un smog de nepatruns cu privirea , padurile altcandva salbatice sunt strabatute de sosele asfaltate pe care conduc voiosi oameni dotati cu motoare, copacii sunt doborati si transformati ei in mobile, lemn pentru locuinte, surse de bani pentru satisfacerea lacomiei noastre, locul copacilor fiind transformat in pensiuni, case, supermarketuri sau si mai rau in zone industriale . Totul pentru bani.

Ce bine ca sunt bani, dar ce o sa facem cu ei cand totul va fi distrus in jurul nostru? Ce faci cu bani in cazul unui razboi, in cazul in care esti victima unui atac sau a unui accident stupid? Era un banc pe care nu mi-l mai amintesc exact despre teroristi care faceau planuri cum sa loveasca in mai multe locuri de pe glob, intre care a ajuns in discutie si Bucurestiul sau Romania. La care replica unuia dintre ei a fost ca nu e nevoie de bombe montate de ei , ca romanii  se descurca si singuri.Asa  a si fost in accidentul intamplat recent intr-un club in care s-au sfarsit multi oameni , toti tineri.

Sunt atat de multe locuri frumoase, inca sunt .Cele mai multe sunt in afara perimetrului locuit de noi pentru ca oamenii suntem producatori de multa mizerie, mai mizerabil ramane in urma noastra decat in urma animalelor libere, salbatice.Orasele in care stam sunt construite pe retele  de haznale  , frumos  mascate, la marginea cetatilor pe care ni le-am construit  adunand de pe urma noastra munti de gunoaie care continua sa creasca . Asta face omul cu natura pe care a cucerit-o.

Fotografiile de mai jos sunt dintr-o locatie in care cred ca si bunicul meu a dobandit de la familia lui, de la tatal sau, cine stie, poate de la bunicii lui, un loc cocotat pe varful unui deal in care ici , colo  acum mai vezi cate o locuinta mica pentru ca nu sunt drumuri pana acolo astfel incat nu au putut urca masini cu materiale de constructii care sa transforme locurile. Nu este chiar departe de acasa si de oras, dar ca sa ajungi la el trebuie sa stii incotro sa apuci. Ca altfel ai in fata ochilor dealurile si padurea, fara repere , fara drum , doar cu poteci facute in fiecare vara de carutele care mai urca pe acolo.

Sunt poze de vara, dintr-o zi din torida , cand  cu catel si cu purcel (vorba vine, ca la noi si ” purcelul” e tot catel, dar cu soriciul mai gros ) am plecat in plimbare peste dealuri. Am mers intai la locuinta unui indrumator, de fapt o familie de oameni ce au in grija si in folosinta locul nostru de la bunicii, sa luam pe cineva drept ghid pentru orientare . Ghidul nostru de traseu si-a luat toporisca in mana si am pornit. Nu stiu ce rost avea toporisca, de aparara sau de ajutor printre crengi, cred insa ca era un obiect care sa indemne pe altii potential agresivi , sa stea deoparte.

Cand ajung insa departe de drum, abia atunci parca pot sa respir.

Pe aici, de regula, in alte veri, dealurile erau acoperite de margarete, insa in anul asta probabil  am ajuns prea tarziu, sezonul margaretelo fiind depasit, de prea marea arsita de peste vara , florile lor  s-or fi toropit si au lasat loc altor plante mai rezistente la seceta si caldura, de asta data tot flori albe intr-un strat  des de coada soricelului.

In multe locuri iarba  inalta cat spicul de grau copt , isi apleca pletele in bataia calda a vantului uscat de august:

Prin iarba deasa salasuiesc insete diverse, ba si serpi ori arici, insa din fericire nu ne-am intalnit cu vreun sarpe, am reusit sa prind in poza pe un talentat menestrel al naturii  care isi incerca  pe cate-un fir de iarba maiestria, iar fluturii si albinutele dansau in zbor fiecare cu  treburile lor :

 

Am ajuns  la destinatie, undeva sus , ce i-o fi venit lui tata mare (stra-stra cine stie cati de strabunic)  sa isi ia un loc tocmai la cucuietii acolo de poti sa ajungi pe dibuite indrumat de cineva ! Acolo, o capita de fan blond si cativa pomi batrani, batrani, pusi de mosii si stramosii, mare parte pruni care inca mai dau  roade in cate un an .Dulci si bune, inca nu toate coapte, , ar putea fi prune de toamna.Nu stiu ce soi de prune sa fie asta, vechi si bun si roditor dupa atatia ani si mai mult, cu prune neatinse de daunatori, fara viermi. Avem si acasa cativa pruni. Doi dintre ei pusi mai recent, adusi de la o ferma fosta de stat, adica soi bun s-ar zice, cu eticheta pe ei, au rodit vreo doi ani niste prune mari, babane, dupa care nimic. De fapt nu nimic, ci din belsug purici, multi purici. Acum a mai ramas unul din doi, care a facut si pui langa el insa de ani de zile nu au mai rodit decat ici colo cate o pruna, asta daca in anul acela au facut flori, ca au fost si ani in care nici macar nu au inflorit. Altii de acasa, mai batrani, nu stiu cine, cand si de unde i-a adus fac prune bune, abia ii astept sa rodeasca sa mananc si eu tarta cu prune, placinta mea preferata, insa cele mai multe sunt viermanoase.

Cand  in toamna prunele s-au copt , intr-un alt sfarsit de saptamana cu vreme frumoasa, asa cum in toamna asta am avut de multe ori, am mai facut o incercare si am mers iar sus in plimbare .Era atat de frumos !

Ploile  dupa mult timp de absenta cum inca nici  in toamna nu s-au aratat, pamantul era crapat .

Iar drumul de asta data era marcat de la urmele carutelor .

Pe carare, de o parte si de alta cand meri, cand peri, inalti cat stejarii crescuti in libertate si salbaticie. Noi avem in curtea de acasa  cativa meri pe care ii tot ajustam an de an prin taieri care mai de care mai specializate si abia daca adunam de la ei cateva mere, ias astia lasati in pace si fara ingrijiri speciale s-au dus in sus si s-au incarcat de roade.De o parte si de alta a traseului de caruta, tufe de catina incarcate de boabele portocalii si in mult locuri, in iarba crescute branduse salbatice, ceapa ciorii.

Am ajuns, am ajuns si singurei, inseamna ca am invatat poteca de anul asta! Nu ca la anul va fi tot aceeasi. Cred ca in fiecare an pe unde trec oamenii cu toporul si curata calea, apoi cu carute, abia atunci din primavara pana in toamna se deschide cate o carare. Si spun asta pentru ca in urma cu mai multi ani mergeam pe alta parte, pe un islaz cu o costisa mai greu de urcat.Cum am recunoscut locul? Si dupa pajistea plina de branduse, inflorite in ciuda secetei , dar si dupa doua pete negre de cenuse, urme lasate de un om distrugator care ar fi incendiat cu intentie capitele de fan pe care le fotografiasem si eu asta vara.

Dar viata invinge , este mai tare decat rautatea oamenilor si florile au rasarit si din cenusa.

Flori si fructe bine coapte:

Ce sa fie in poza de mai jos? V-am zis ca locul e sus, pe deal, langa padure. Si e vizitat si de oameni care n-ar avea ce cauta acolo, dar si de fiinte libere, cum ar fi si  domnul Mos Martin. Prunele dulci il atrag si nu doar o data a mai si rapus la pamant cate un pom  si tot mancand asa, cum prunele stimuleaza digestia, nu s-a mai abtinut …era sa zic „mosul” si a lasat o dovada a trecerii lui, si a faptului ca a mancat prune cu tot cu samburi. Numai ca dupa marimea urmei lasate se zice ca ar fi fost numai un ursulet mai mic, nu un mosneag.

Daca Mos Martin cara prunele cu sacul din burta proprie, oamenii le cara cu sacii in caruta, ca nu le mananca pe toate odata.Iar la caruta, caii Ghita, asa am inteles ca se numesc amandoi (lipsa de inspiratie?), se uita la caraghiosul ala mic. Ala o face pe grozavul, asa se comporta el cu toti si acasa, caii insa  par a nu intelege  ce lespune ala micu’ :

Ghita au ciucuri rosii sa nu fie deocheati , dar si o funda cu tricolorul.

Cati dintre noi mai purtam tricolorul ca simbol la oricare din lucrurile sau fiintele ce ne sunt dragi?rsz_dsc_0514

Nici lui Mos Martin nu i-au placut aceste bobite rosii.Probanil ca nu sunt bune, nici comestibile, dar sunt frumoase.

Vara calda, toamna, roade, frunze si culori.

In drumurile de toamna ,unul, doua,  ne-au iesit in cale doi negrisori, doi caini cuminti , mai timizi decat cei de la oras. In oras datorita actiunilor oamenilor si cainii sunt  mai agresivi, teama ii face asa.

Bai, pe voi cum va cheama? Sunteti cuminti?

-„Nero” …

si da, au fost foarte cuminti.

De pe culmea dealului , de la inaltime, s-a vazut toamna si mai frumos.

Numai ca de urcat a fost cum a fost, am urcat, la coborare desi parea mai usor,  frunzele umede de la roua inca ramasa pe ele si stratul liber dintre ele si iarba de dedesubt ramas umed ….hmmm e periculos . Am testat cand am calcat hotarat si cu  toata gretatea mea am alunecat  peste un picior  prins sub mine . Eram singura, temerara doar eu am vrut sa urc pe culme sus  si pentru o clipa m-am gandit ca daca am rupt ceva, acolo am ramas. 🙂 Nu, am ajuns acasa cum vedeti, tot pe propriile picioare , numai am mers un pic mai stramb vreo doua zile.Deci e de retinut: frunzele cazute pe iarba toamna sunt alunecoase.

De sus, cateva imagini cu toamna, doamna:

Pe aici trebuie sa trec? Sunt numai crengi impletite des!

Sau printre spinii de catina?

Nu stiu, gasesc eu o cale, dar privit de sus, a asa de frumos!Pot sa raman si aici pe deal…

Sau mai bine  sa ma intorc pe unde am venit.

In livezi mai sunt cazute si neculese prune, un biet fost arici, mere, pere. Am luat si noi cateva.

Mai frumos decat ce face omul , eu cred ca este natura. Si atat.

Urmele calde ale verii

Soare in cer si urme ale soarelui prelinse pe pamant uneori in sute , la scara larga chiar multe mii de mici flori ca niste sori.

Culori calde in gradina : rosu purpuriu, culoarea sangelui cald, culoarea focului (nu de la aragaz, ca asta e adesea albastra),culoarea dragostei. Marturisesc sincer ca inainte sa o numesc culoare calda, am verificat informatia pe net. Asta pentru ca mie rosul mi se pare o culoare dura, agresiva, iti sare in ochi si prin prisma acestor aparente o gasesc brutala si…rece :). Dar daca toata lumea-i zice calda, incep cu cateva flori din aceasta culoare:

Intr-o mica gradinita din spatele casei am amenajat un strat de flori. Acolo au crescut in ultimii ani margarete dintr-o simpla tulpina adusa de la tara si ingropata cu sorti mici de izbanda, credeam eu. Insa ei locul i-a placut si s-a tot intins. Insa toamna trecuta am sapat mica parcela , inconjurata de un fel de imprejmuire ca sa inteleaga cateii ca acolo e un altfel de loc , nu locul lor de joaca si de tavaleala si am incercat sa scot toate radacinile de margarete . Am lasat insa un grup dincolo de mica imprejmuire, cu gandul sa il plantez in alta parte. Dar zilele s-au scurs, o fi venit si frigul iernii si nu am mai mutat grupul de margarete. CAre din nou a prins radacini pe locul pe care era doar provizoriu, cum imi propusesem eu, asezat. Iar acum in primavara, au inflorit ca un grup de diverse flori: margarete, un trandafir roz fairy, maci rosii si maci californieni, adica florile mici portocalii. 

Se vede in fundal in partea stanga si o tufa de flori mov-albastrii careia eu ii zic salcam, ca are frunze asemanatoare cu salcamul. De fapt planta e tot o buruiana, nu m-as mira sa o fi adus-o tot eu de la tara, din islaz, ca si pe margarete. Tot au ras de mine mama si tatal meu cand au vazut astfel de salbaticiuni crescute in gradina, pentru ca eu sustineam ca imi place sa vad gradina cu un aspect cat mai natural , salbatic si nu doar cu flori pretentioase , crescute cu multa grija si diverse tratamente aplicate. Dar mie imi plac asa.

Si iata printre florile in culori calde crescute in grup aceste flori de culoare rece, mov-albastruiesi aspect  ca de salcam, un salcam  tarator:

Cand am scos margaretele, am pus in pamantul proaspat sapat seminte de maci californieni cu gandul de a umple brazda cu aceste flori in culori blande, calde, simbol ca vara este instalata deja si vizitate de multi harnici culegatori-zburatori. albine, bondari , fluturi si alti barzauni. Prin urmare semintele de maci californieni este bine sa fie puse in pamant din toamna, astfel incat primavara devreme la primele raze de soare cand pamantul bine inmuiat de topirea zapezii si de ploile primavaratice incepe sa lucreze, plantele sa isi inceapa si ele ciclul incoltire seminte-rasarire-crestere, iar vara cand isi face aparitia ele sa fie mari sa sa infloreasca. Fac aceasta precizare deoarece in alti ani am pus seminte ba in pamant , ba in jardiniere in primavara , destul de tarziu si nu au apucat sa infloreasca , abia=abia au avut timp sa le creasca frunzele. 

Si maci rosii, cativa,  cu petale cam șifonate:

Alte flori in culori calde, o gama destul de larga de nuante, galbenelele: Ele chiar sunt mici sori rasariti din pamant.Si vizitatorii lor…

Printre vizitatori, o ruda mai mica, mica-mica si terestra a , poate, caracatitei :). Paianjenul care iata ca si-a luat pe el culoarea florii din care s-a indestulat . Parca i-ar semana, nu?…

Lanuri de galbenele….si printre ele, frunzele cele inalte,lungi nu sunt buruieni, desi asa ar putea parea, ci hrean.

Galbenele ce au fost culese odata cu cateva rosii, printre primele coapte in an si ele, cam in jurul datei de 12 iulie. 
primeros12iul

Florile galbenelelor au fost culese  pentru a fi folosite infuzie , la ceai, soarele verii pastrat pentru timpul rece al iernii…

Si un rasfat culinar cu primele legume recoltate din vara acestui an, cartofii mov si rosii. Mai putin ardeiasul iute, care este de anul trecut.

Contraste, culori calde si reci am avut mai sus. Si inca una, flori de levantica albastre pe fondul unui vas cu fructe portocalii, caise  abia coapte.

Cuibusor

Se pare ca unei familii de graurei, poate femela si mascul, oricum doua pasari adulte, le-a placut in curtea noastra, unde au revenit si in acest an, si-au construit un alt culcus decat cel pe care il vazusem anul trecut , de data asta mai bine adapostit, atat de frunzisul des al unei glicine crescute mare, cat si de acoperisul de la pod. Asa ca trecand intr-o zi prin curte am auzit un ciripit deosebit de pui de pasare si ascultand dupa sunet am descoperit micul cuib al pasarilor populat de puisori.

Nu m-am putut abtine sa nu le fac poza, zi dupa zi timp de numai vreo cateva zile, pana cand au prins si ei putina putere, astfel ca spre surprinderea mea, intr-o zi pe cand ii fotografiam….de sub oochii mei si ai obiectivului camerei foto unul si-a luat talpasite si zbarrr a incercat sa zboare. Numai ca probabil acesta fiind primul zbor , a fost un fel de cadere, si cat ai zice peste , in mod neasteptat m-am trezit cu trei pui de pasare pe jos , cand  unul dupa  altul, toti  trei au aterizat din cuib.

In tot acest timp ,auzind de acolo unde se afla, nu prea departe de cuibul puilor se  pare,   piuiturile lor  agitate, a aparut si una dintre pasarile adulte, care agitata a inceput sa zburataceasca ba pe o creanga, ba pe gard, ba intr-un pom sau in altul , incercand sa imi atraga atentia si sa ma indeparteze de la puii ei aflati pe sol. Pe mine si pe ceilalti spectatori prezenti la desfasurarea acestei scene, adica caini, pisica, oameni.

De animalutele  curtii le-am salvat , cel putin provizoriu , ca nu stiu ce s-o fi mai intamplat dupa ce au plecat de la noi prin ochiurile unui gard de plasa aflat in apropiere si s-au strecurat sub frunzisul inalt si des al  tufelor  de zmeur din vecini, unde daca s-au regasit cu pasarile parinti, si daca nu s-au mai intalnit cu vreun pisoi , au scapat cu bine.

Nu au fugit inainte insa de a-i aduna de jos si a le face si o poza. Solo si de grup :).Destul de greu au fost de tinut in mana, erau alunecosi si fiind si fragili nu i-am tinut nici strans, ca sa nu ii ranim.

O saptamana mai tarziu de la aceasta intamplare, sau poate chiar mai multe zile sa fi trecut, in gradina fiind, am auzit la un moment dat cunoscutul deja strigat al unei pasari care comunica cu o alta. Si am vazut-o si pe cealalta, una , un puiut. M-am bucurat gandindu-ma ca ar putea fi chiar dintre puii pe care i-am tot urmarit si ma gandesc ca eu i-am deranjat cu curiozitatea mea si pozele mele, din cuibul lor.

Oricum la un moment dat, odata ce faceau aripi ar fi cazut din cuib si nu se stie daca n-ar fi nimerit chiar in gura lupului, adica a vreunei matze sau catel din curte.  Asa macar…am fost noi de fata si i-am ajutat, sper, un pic.

 

Călin, file din povestea lunii mai

Luna mai e atat de scurta! Poate ca toate sunt, numai ca cele reci , cu nopti lungi de iarna ni se mai par mai lungi . Si viata e scurta, insa e si suficient de lunga incat sa mai si gresesti.

Scurta cum este ea luna mai, dar e plina, plina de flori. Daca in aprilie pomii fructiferi se imbraca in flori, in mai florile par sa coboare ca un văl greu, incarcat de culoare sau si parfum, din pomii fosti infloriti spre mai micii arbusti.

Un altul plin de flori cu flori, adica bulgarasii rotunzi cu multe flori micute, Calinul , am auzit ca i s-ar zice si Cartof sau Floarea-Bulgare de zapada.

In urma cu cativa ani, treceam pe strada si admiram intr-o gradina invecinata un arbust bine format de Calin , stiind ca avem si noi unul in curte, care insa era mai mic si mai pricajit. Anul asta, insa, pe al vecinilor abia daca l-am mai zarit, cand acum si al nostru a crescut si e mare si frumos .

Atunci cand achizitionati o planta , in special daca este vorba despre una care sa creasca sub forma unui arbust sau pomisor, sa va asteptati sa le vedeti in plina floare si frumos dezvoltate abia dupa vreo cativa ani, adeseori cam cinci ani le ia sa se acomodeze cu locul si sa prinda elan in crestere , daca au si conditiile potrivite .


Ce se vede aici?

Desi traim o aceeasi experienta, desi privim acelasi lucru , fiecare apreciem si interpretam diferit. Fiecare dupa cum a fost crescut, dupa intamplarile prin care a trecut si impresiile care i-au ramas in urma fiecareia dintre experiente.

De exemplu: ce vedeti voi in imaginile de mai jos (in afara de, ramurile unui arbust urcator incarcate de flori)?

-”Clatite”, mi-a raspuns cineva, gandindu-se probabil la clatitele cu flori de salcam, din care am incercat si eu o data, nu cred ca am mai repetat incercarea intrucat nu sunt chiar grozave, o coca prajita ca oricare alta.

-”Cercei candelabru” vedeam eu .

Mi-as fi rupt doua dintre flori  si mi-as fi pus la urechi ca pe niste cercei unici, cum niciun altul creat de om nu ar mai fi. Desigur, insa, ca nu am rupt florile, dar asa mi le-as fi vazut eu. Am ramas visand la ei, la acei cercei…

 

Flori parfumate de soc

Ieri dimineata, pe 20 mai adica , am simtit prima data anul acesta mirosul florilor de soc. Pe un arbust de inaltime destul de mare, cel de la noi din curte a ajuns pe la vreo trei, patru metri inaltime , cu coroana rotunda ca a unui glob,  se deschid o multime de buchetele de astfel de mici flori , cum se vede in prima imagine  in care se vede in detaliu, de aproape o floare de soc cu multe ei mici floricele , pline de polen si de parfum. Unul dintre cele mai placute parfumuri ale lunii mai, insa nu este singurul care ne incanta primaverile . 

Fotografiile mai mici au fost luate cu telefonul mobil. Cea mai mare, cu aparatul de fotografiat. 

Culorile si lumina au putut fi mai bine surprinse cu aparatul foto. 

In unii ani mai facea mama acasa socata, mai mult la indemnul meu , insa abia daca ne atingeam de ea astfel incat ajungea sa se acreasca in loc sa fie consumata. E buna, insa numai atunci cand prinde putin acid, in rest e ca un fel de borsulet, iar daca mai face si floare, borsulet cu flori de mucigai 🙂 . Si apoi in reteta ei se foloseste si zahar. Singurul produs cu zahar pe care il consum este ciocolata din comert, in rest nu ma ating  de el.

Arbusti de mai, care nu au parfum

Luna mai, luna tufelor incarcate de flori in diferite tonuri -calde, reci – si culori.

Imensa insa, kerria japonica se intinde si se incarca de la un an la altul  tot mai mult

Pacat ca nu are si parfum. Insa probabil ca si flori si frumusete si darnicie si parfum , ar fi fost prea mult pentru o singura planta. De dragul echilibrului , a fost inzestrata cu frumusete doar. Si nu-i lucru putin .

Daca nu v-ati dat seama, kerria este arbustul cu flori galbene. Langa ea se mai vad , la randul lor foarte frumos inflorite, insa mai putin puse in evidenta in fotografii , arbustul cu flori rosii numit popular  gutui japonez si un arbust cu flori mici, multe de culoare alba caruia eu ii zic miresica. Alt nume nu ii cunosc.